Un fel de #comfortfood pe care sa il faci intr-o zi de duminca petrecuta in familie. Chiar daca eu am folosit o carne de porc mai slaba si carnati chorizo, parca tot mi-a adus aminte de tochitura pe care o facea mama in copilarie.
Tochitura sau carne de porc inabusita si rumenita la tigaie impreuna cu carnati afumati sau picanti, puse peste un strat de mamaliga cremoasa cu unt si branzeturi, oua ochi si deasupra telemea de oaie sfaramata.😋
Ingrediente:
- 1 muschiulet de porc
- 1 bucata carnat
- sare, piper, cimbru uscat
- 2-3 linguri ulei
- Mamaliga: 500 ml apa, sare, 100 g malai, 3-4 cuburi de unt
- 2-3 oua
- branza telemea de oaie Delaco
- Pune carnea taiata in cuburi mici in tigaia incinsa cu ulei, presara condimente si lasa totul la foc mic acoperit cu un capac. Dupa ce se elimina toata apa adauga bucati mici de carnati si rumeneste toata carnea la foc mic.
- Mamaliga: Pune in ploaie malaiul in apa cu sare care a dat in clocot si amesteca cu un tel. Lasa sa fiarba la foc mic aproximativ 5-10 minute, spre sfarsit adauga untul.
- Monteaza pe farfurie tochitura: mamaliga, carnea, ou ochi si branza telemea sfaramata.
xoxo,
Laura
No Comments