Buna, numele meu este Laura și sunt gazda ta în acest mic colț de internet numit Masa în Familie.
Ca să facem cunoștință, o să fac eu primul pas. O să-ți prezint familia noastră mică și veselă: eu, mama și soția preocupată de tot ceea ce înseamnă stil de viață sănătos, soțul meu, Mr.-ul familiei, pe care o să-l întâlniți destul de des în povestirile mele și, de departe, cel mai important membru al familiei, copilul nostru de 6 ani, Bi.
Despre mine
Pasiunea pentru mâncare o am de mică. Întotdeauna mi-a plăcut să mănânc, cel puțin de când mă știu eu, pentru că dacă ar fi să mă iau după spusele mamei am fost și eu ca toți ceilalți copii, o mofturoasă.
Nu îmi aduc aminte exact când am început să gătesc, dar țin minte că tata a fost cel care mi-a dat primele sfaturi în bucătărie. Am făcut prima mea ciorbă împreună. Tata stătea lângă mine și îmi spunea ce trebuia sa fac ca să gătesc sau cum să mă organizez mai bine în bucătărie ca să le am pe toate gata în timp util. Daaa, să mă organizez, pentru că atunci când gătești dacă nu ții cont de timpi și nu ești suficient de organizat este foarte posibil să nu-ți reușească acel fel de mâncare.
De la mama am învățat să fac prăjituri. Stăteam lângă ea când le făcea, și încet, încet am devenit ajutorul ei. Prima mea prăjitură a fost un eșec total. Am luat caietul cu rețete, de fapt erau niște foi cu multe rețete adunate de ici colo, și am ales una care mi-a sunat mie bine. Nu era una dintre rețetele pe care mama le făcea în mod normal și nici rețeta nu era scrisă pentru amatori. Era pentru gospodinele cu experiență care știau cum se pune un albuș deasupra unei prăjituri. În rețetă scria așa: “pune albușul deasupra și bagă din nou prăjitura la cuptor”. Eeee, tocmai acest pas foarte important al rețetei l-am ratat eu. M-am chinuit tare mult să întind niște albușuri nebătute spumă pe prăjitură. Ce să spun de rezultat? Nici măcar nu se putea gusta.
Masa in familie
De ce numele Masa în Familie? Totul a pornit de la obiceiul de a lua mereu masa cu familia, ritual nelipsit în copilăria mea. Aveam obiceiuri de la care ne abăteam foarte rar, iar cel mai important dintre ele era acela că nu mâncam niciodată singuri la masă. Ne așteptam unii pe alții și serveam masa măcar o dată pe zi cu toții.
Acest lucru mă face și acum să mă simt minunat, mă face să mă simt în familie.
Și acum continuam tradiția. Ne așezăm împreună la masă cât de des putem, chiar dacă de multe ori programul încărcat ne împiedică. Seara este momentul când ne adunam în jurul mesei, momentul nostru de legătură, momentul în care ne povestim cum a fost ziua și momentul în care ne simțim o familie. Iar în weekend nici nu se mai pune problema, avem program comun, atunci când vine vorba de servirea mesei.
Pasiunea pentru fotografie
Acum câțiva ani ne-am cumpărat primul aparat foto DSLR, un Canon 700 D. L-a cumpărat Mr-ul familiei ca să avem un aparat foto pentru vacanțe. Așa am început eu să fotografiez mâncarea, în joacă. De la joacă până la pasiune a fost un pas mic. Acum pot să spun că iubesc ceea ce fac. Și pentru că deja a trecut în categoria pasiune, învăț în fiecare zi lucruri noi, exersez și vreau de fiecare data sa duc fotografia la un alt nivel.
Despre blog
Povestea Masainfamilie.ro a început timid în 2016. Spun timid pentru că nu știam multe despre blogging, știam să gătesc și învățam să fac fotografii. Am învățat cum să-mi construiesc singură blogul sau ce înseamnă Social Media.
Eu sunt cea care aduce în fiecare zi rețete noi, rețete pentru blog testate și degustate de cei mai aprigi critici ai mei: soțul și copilul. Sunt fotograful care pune aceste rețete într-o poveste vizuală. Sunt bloggerul care dă din casă, cea care o să-ți povestească una, alta din familia noastră.
Îți mulțumesc pentru vizită. Sper că blogul meu o să te inspire.
Cu drag, Laura.
Dacă vrei să-mi scrii mă găsești la adresa de e-mail matac.laura@gmail.com .
Photography: Sulyok Imaging
Brand Styling: Ama Mihaescu – Creative Studio