De câte ori ai gătit cu ce mai aveai prin frigider? Ei bine, astăzi nu o sa fac asta 🙂
O să gătesc, în schimb, după intuiție, după “ureche”. Cum așa?
Chiar așa. Am tot auzit de supă de sfeclă roșie, fie că era cremă sau borș.
Împinsă de curiozități mă apuc și eu să gătesc supă cremă de sfeclă roșie. Nu am o rețetă după care mă ghidez, dar nici nu cred că o să inventez roata. Ma las purtată de instinct.
Mă gândesc cum aș vrea să fie și apoi fac o listă a ingredientelor. Încep ca la orice supă cu o bază de legume: nelipsita ceapă și nelipsitele rădăcinoase: morcovi, țelină și păstârnac. Sfecla roșie și condimentele: usturoi, sare și piper ca bucatele să aibă gust. Iar pentru că știu că sfecla se potrivește de minune cu hreanul, îi adaug și un strop de hrean ras și pus la borcan cu puțin oțet. La final adaug zeamă de lămâie exact cât mă lasă inima.
Supă cremă de sfeclă roșie
Pașii sunt și mai simpli decât ingredientele. Încep cu legumele tăiate mărunt și trase în puțin ulei, dar puțin doar cât să prindă un gust bun. Adaug și sfecla tăiată bucăți cât mai mici ca să fiarbă cât mai repede (nu o fierb sau coc separat, ca să-mi ușurez munca). Adaug apa și condimentele și le las să fiarbă la foc mic într-o oală acoperită cu un capac. La sfârșit blenderul meu Perfect Smoothie Vitality o să facă o supă cremă fină, roșu intens. Pentru contrast o servesc în farfurii albe.
Oh, să nu crezi ca am uitat crutoanele. Nu, nu le-am uitat, dar în locul lor am făcut năut crocant, condimentat la cuptor. Perfect pentru acestă supă cremă. Și puțină brânză telemea, pentru decor și contrastul de gust, că tot nu am pus smântână în supă.
Supă cremă de sfeclă roșie
Ingredients
- 2 cepe
- 2 căței de usturoi
- 2 morcovi
- 1 bucată de țelină
- 1 sfeclă roșie mare sau 2 mai mici
- 2-3 linguri ulei
- sare, piper, cimbru uscat - după gust
- hrean și zeamă de lămâie - după gust
Instructions
Curăță, spală și taie mărunt legumele: ceapa. morcovul, usturoiul, țelina. Pune-le în cratiță cu uleiul și lasă-le câteva minute la foc mic.
Curăță, spală și taie mărunt sfecla roșie. Pune-o în cratiță peste celelalte legume.
Condimentează cu sare, piper și cimbru și adaugă apă. Lasă oala la foc mic, acoperită, până fierb legumele.
La sfârșit pune puțin hrean proaspăt ras (sau hrean pus în oțet) și zeamă de lămâie după gust. Pune totul în blender și mixează.
NĂUT CROCANT: Scurge bine năutul fiert (eu am folosit o conservă de năut). Pune-l pe hârtie de copt, în tavă, într-un singur strat. Dă-l la cuptor pentru 10 minute la 200 C. După aceste 10 minute, pune-l într-un castron și amestecă-l cu o lingură de ulei și condimente: sare, piper și boia de ardei. Pune iar năutul pe hârtie de copt în tavă, într-un singur strat. Mai lasă-l la cuptor 20 minute (la jumătatea timpului amestecă-l). Lasă-l în cuptorul închis până se răcește. Așa vei obține un năut condimentat crocant.
No Comments