Aluaturi/Paine/ Dulciuri

Mini cozonaci cu mac

mini-cozonaci

Fac cozonaci o data sau de doua ori pe an. Nu mai îmi aduc acum aminte când am încercat prima dată rețeta de cozonac a mătușii mele, dar am reușit să fac un cozonac frumos, bine crescut, din prima încercare. Mare lucru, zic eu, pentru un preparat pretențios care include frământare și dospire. Un preparat care la prima vedere pare complicat.

“Wow, faci cozonaci?”

“Da” Nu e deloc atât de complicat pe cât pare. Cozonacul a rămas în mintea noastră ca ceva complicat pe care doar bucătăresele experimentate îl pot face. Iar eu vreau sa contrazic acest lucru.

Mini cozonac cu mac

Am luat rețeta de la mătușa mea care face destul de des cozonac. Este expertă în ceea ce privește cozonacul și nu o zic doar așa ca să o laud, dar atunci când îl face noi suntem degustători șefi.  Am pus ingredientele pe masa și am ascultat sfatul ei: “Nu trebuie să-l frămânți atât de mult pe cât se spune”. Iar ca să-mi ușurez munca, la prima mea încercare am folosit mixerul și paletele speciale pentru aluat. Și ce să vezi, mi-a ieșit un super cozonac. Crescut, pufos, un cozonac care se rupe fâșii (se spune că așa testezi dacă un cozonac este bun sau nu).

După prima mea încercare reușită de cozonac am prins aripi. “Știu să fac cozonac!!”. Nici nu visam, eu credeam că doar mama sau mătușa îl pot face. Dar uite ca pot și eu.

 

cozonac

 

Nu frământ niciodată mai mult de 1 kg de făină, mixerul meu micuț nu poate frământa mai mult. Ies doi cozonaci mari sau 3 mai mici.  Suficienți pentru familia noastră mică . În plus mie îmi place să-l mănânc atunci când este cald, proaspăt, când aluatul este pufos și ușor umed.

Umplutura o schimb de fiecare dată: mac și cacao, mac și ciocolată, albuș bătut spumă cu cacao și mac, și câteodată nucă. Mai rar, recunosc.

Ce mai putem face din aluat de cozonac? Cozonac Brioșă

Pe lângă cozonacul mare am să mai fac și câțiva mini cozonaci pe care îi coc într-o tavă de brioșe. Întind aluatul subțire, aproximativ 1-2 cm, pun umplutură de mac și cacao, rulez aluatul și-l tai în bucăți de aproximativ 5 cm. Așez bucățile de aluat în tavă de brioșe unsă cu ulei și le coc la 180 C, timp de 10-15 minute sau până când se rumenesc.

Rezultatul? Mini cozonaci delicioși! Bi i-a numit cozonac brioșă 😛 .

Mini cozonaci cu mac

Ingredients

  • 1 kg făină
  • 50 g drojdie proaspătă
  • 500 ml lapte
  • 175 g zahăr
  • 1 praf sare
  • 4 ouă
  • 100 ml ulei
  • 100 g unt
  • coaja de lămâie
  • vanilie
  • Umplutură: 50 g mac, 5 -10 g cacao, 25 g zahăr, 100 g ciocolată și 50 ml lapte
  • Pentru decor: 1 ou și o linguriță zahăr

Instructions

1

Într-un castron pune drojdia împreună cu o parte din laptele călduț, 1 lingură zahăr și 1-2 linguri făină. Amestecă-le și lasă-le aproximativ 5 minute, până când drojdia o să crească acest amestec și o să-l facă spumos.

2

Dizolvă restul de zahăr în laptele călduț rămas.

3

Topește untul în ulei, la foc mic (nu îl fierbe, doar topit și încălzit ușor).

4

Cerne făina într-un bol mare. Pune sarea, amestecul de drojdie crescut, apoi restul de lapte în care ai dizolvat zaharul, gălbenușurile de la cele 4 ouă, coaja de lămâie rasă (o lămâie bio bună pentru coajă) și vanilia. Cu ajutorul mixerului amestecă aluatul până se omogenizează ingredientele. Adaugă treptat și amestecul de ulei și unt călduț. Frământă aluatul cu mixerul până se obține un aluat dens și intră în el tot uleiul și untul.

5

Lasă aluatul la dospit într-un castron uns cu unt și acoperit, într-un loc călduros.

6

Pregătește umplutura pentru cozonac. Topește ciocolata în lapte. Separat, amestecă semințele de mac, cacaua și zahărul.

7

După ce aluatul și-a dublat volumul (a crescut suficient) îl împarți în două sau în trei părți (în funcție de tăvi sau de ce anume vrei să coci: cozonaci sau mini cozonaci).

8

Pentru aceste brioșe am folosit aproximativ 1/3 din aluat. Întinde aluatul pe blatul de lucru uns cu puțin ulei (sau pudrat cu făină). Aluatul îl întinzi în forma dreptunghiulară, gros de 1-2 cm. Peste aluat pune ciocolata sau mac (sau amândouă) după preferințe. Rulează-l și mai apoi taie aluatul în bucăți late de aproximativ de 5 cm. Pune-le în tava de brioșe unsă cu ulei și mai lasă-le la dospit până își dublează volumul.mici cozonaci cu mac

9

Unge aluatul cu ou bătut. Coace mini cozonacii în cuptorul încins la 180 C , 10 -15 minute sau până când se rumenesc.

Notes

Din aceste cantități poți coace 1 cozonac mare și 10-12 mini cozonaci. Depinde foarte mult de dimensiunea tăvilor folosite și de cât aluat pui în ele.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply