Empanadas cu pui sau placinte cu carne de pui . O reteta simpla de empanadas cu umplutura din carne de pui!
Empanadas sau aceste placintele mai mici sau mai mari, isi au originea in Spania dar desigur ca le gasim si in bucatariile altor tari in forme si denumiri diferite.
Iata cateva caracteristici ale acestor minunatii numite empanadas :
- au la baza un aluat simplu clasic din cateva ingrediente: faina, unt, ou si apa
- se pot face cu umpluturi diverse : dulci sau sarate, cu carne sau cu legume
- le puteti coace la cuptor sau le puteti praji
Din acest motiv este considerat un prepartat versatil. Poti sa ramai la umpluturile traditionale dar in acelasi timp poti sa fii creativ.
Combina arome si ingrediente pe care le adori sau ce ai la indemana.
Ce imi place la aceste placinte:
- Se pot consuma la micul dejun, pranz sau cina si in functie de momentul servirii alegem sa le combinam cu diverse salate sau sosuri
- Pot fi un excelet aperitiv pentru intalnirile din familie sau cu prietenii
- Poti fi niste gustari numai bune pentru drum – eu le prefer atunci cand am foarte multa treaba si trebuie sa mananc ceva in masina
Va invit sa fiti creativi si sa descoperiti gustul minunat al acestor placinte umplute
Ce umplutura am facut de data aceasta? Una din carne de pui, ardei si praz – empanadas cu pui. Si asta pentru ca aveam prin frigider un rest de friptura de pui de la masa de pranz. Deci nimic nu se pierde; risipa, chiar si in bucatarie, nu este pe placul meu 🙂
Empanadas cu pui
Ingredients
- ALUAT
- 250 g faina
- 100 g unt
- 1 ou
- 75 ml apa
- 1/2 lingurita sare
- 1/4 lingurita zahar
- 1 lingurita otet
- UMPLUTURA
- 75 g carne de pui fiarta sau la cuptor
- 50 g praz
- 50 g ardei
- 50 g cascaval
- 1 lingura ulei
- 1 lingurita pasta de rosii
- sare si piper dupa gust
Instructions
Ingredientele pentru aluat se framanta (cu mana sau cu ajutorul unui robot de bucatarie) pana se obtine un aluat omogem pe care il inveliti intr-o folie de plastic si il puneti la frigider pentru o ora.
Intre timp se prepara umplutura. Tocati marunt carnea de pui (fiarta sau facuta la cuptor- poate sa fie carne ramasa de la o friptura copioasa).
Curatati, spalati si taiati marunt prazul si ardeiul.
Intr-o tigaie puneti uleiul si dupa ce acesta este incins puneti carnea si legumele si lasati-le la foc potrivit cateva minute, amestecand din cand in cand. Adaugati pasta de rosii, sare si piper dupa gust si cand legumele sunt moi puteti opri focul.
Adaugati cascavalul dat pe razatoare in compozitia de carne si legume dupa ce aceasta se raceste putin. Acum umplutura este gata pentru empanadas.
Intindeti aluatul subtire. Decupati cercuri de aluat si puneti cate o lingurita de umplutura in mijloc. Inchideti cercurile in jumatati. Semicercurile obtinute se preseaza pe margine cu furculita pentru a lipi aluatul si astfel sa nu permita umpluturii sa iasa.
Puneti placintele pe o tava tapetata cu hartie de copt si ungeti-le cu ou batut. Se dau la cuptor la 180 C pana se rumenesc frumos.
2 Comments
Daniela
November 11, 2017 at 11:04 pmMulțumesc pentru rețetă!!! A trebuit să mai adaug puțină făină dar au ieșit super. Le-am umplut cu ceapă călită cu șuncă și ciuperci și am adăugat în compoziție brânză topită (cu smântână).
Laura
November 12, 2017 at 9:06 pmMa bucur ca ti-au placut. O sa incerc si eu varianta ta de umplutura. 🙂