Salata de fasole galbena cu smantana

 

Bruschette cu salată de fasole galbenă și smântână

          Fiind gazda unui blog culinar, ți-ai închipui ca eu nu sunt în pană de idei niciodată și ca știu întotdeauna ce o sa pregătesc pentru masa următoare. Îți mărturisesc, totuși, că și eu ma aflu în situația în care nu mai știu ce sa gătesc. Și asta … destul de des.

          Cu toții avem, probabil, câteva feluri de mâncare clasice pe care le tot rotim și de care la un moment dat ne săturăm. Sau descoperim câte o rețetă nouă pe care o ținem în meniul săptămânal pană ne săturam de ea. La noi în familie așa se întâmplă.

          Eee…. și în disperarea mea de a schimba cât de cât meniul, ajung la aceeași  întrebare:

“Noi ce mai mâncăm astăzi?”

          Aș găsi răspunsul mai repede dacă nu ar trebui să-i mulțumesc și pe ceilalți doi membri mofturoși ai familiei. Ei sunt, de fapt, cobaii încercărilor mele.  Și tare mă mai ‘ceartă’ atunci când preparatele mele sunt nereușite.

“Iar ai încercat tu altceva… nu ne place!”

“Nu-i bai, ca nici mie!”  le răspund eu, fără sa mă supăr.

          Iar când aduc ceva nou la masa, dar reușit, sunt bucuroși ca mă au în preajmă și că sunt pricepută în ale bucătăriei.

Salata de fasole galbena cu smantana

Salata de fasole galbena cu smantana

 

          Într-una din zilele trecute, mă aflam iarăși în fata aceleiași întrebări:

“Ce as putea pregăti pentru masa de prânz?”

          Trebuia să fac ceva rapid, o gustare mai mult, ceva cu care sa pot înlocui un meniu clasic de prânz. Am deschis frigiderul și… nimic. Gooooool. În astfel de situații trec la congelator. Acolo am tot timpul diverse legume. Deci, pun mana pe o punga de fasole păstăi și gândul îmi zboară iute la o salata.

“Gata. Salata de fasole galbena o sa fie.”  îmi zic eu mulțumită ca mi-a venit ideea.

          Dar cu ce sa o mai combin?…. păi puțin, dar foarte puțin usturoi, câteva linguri de smântână, muștar și un strop de ulei de măsline pentru savoare. Pun fasolea câteva minute în apa clocotita, nu o fierb mult pentru ca o prefer al dente. O las să se scurgă bine și să se răcorească înainte sa o toc mărunt și să-i adaug restul ingredientelor. Câteva minute mai târziu, aveam bruschettele cu salată de fasole galbena și smântână aranjate într-un decor frumușel pe masă.

          Pofta mare și inspirație în bucătărie!

Salata de fasole galbena cu smantana

Prep Time: 5 mins
Cook Time: 10 mins

Ingrediente

  • 250 -300 g fasole galbenă (proaspătă sau congelată)
  • 2 linguri de smântână
  • 1 linguriță de muștar
  • 1 cățel de usturoi
  • sare și piper după gust

Cum să procedezi:

  1. Curăță păstăile de fasole rupându-le codițele și spală-le (dacă folosești fasole păstăi proaspete).
  2. Pune păstăile de fasole într-o oală cu apa care clocotește și fierbe-le pana se pătrund ușor (sau atât cât îți plac ție de fierte, gustă-le).
  3. După ce au fiert, scoate-le din apa și lasă-le sa se răcească. Când s-au răcit complet, le toci mărunt. adaugi peste ele smântâna, usturoiul pasat, muștarul și condimentezi cu sare și piper după gust.
  4. Amesteca totul și servește salata pe pâine sau crackersi.

No Replies to "Salata de fasole galbena cu smantana"

    Leave a reply

    Your email address will not be published.