Un desert rafinat și ușor de preparat – Trufe de Ciocolata!
Astăzi, în prima zi a lunii martie, m-am gândit să le mulțumesc celor dragi mie. Să le mulțumesc pentru că îmi sunt alături, să le mulțumesc pentru că îmi fac viața frumoasă și, nu în ultimul rând, să le mulțumesc pentru mărțișoarele pe care mi le-au oferit cu mare drag.
Și cum puteam eu să le mulțumesc mai frumos? În stilul meu, desigur: cu un desert din ciocolată. Un desert delicios și sofisticat, unul pe care îl găsești de obicei în vitrina cofetăriilor: trufe de ciocolată.
Dacă vrei și tu să le mulțumești celor dragi, poți să o faci foarte ușor, pentru că acest desert se face foarte simplu. Ai nevoie de 5 ingrediente, câteva minute de muncă și câteva ore de așteptat, pentru ca preparatul trebuie sa stea la rece.
Este atât de ușor să spui mulțumesc din când în când! De ce să nu o faci?
Eu astăzi vreau să îți mulțumesc și ție, cititorul meu, pentru că mă urmărești. Mulțumesc, te invit să te inspiri din rețetele pe care cu drag le pregătesc pentru familia mea!
O primăvară frumoasă!
Rupe în bucăți mici ciocolata și pune-o într-un bol.
Încălzește smântâna pentru frișcă și untul într-o cratiță, până la punctul de fierbere.
Adaugă imediat acest amestec fierbinte în bolul cu ciocolată și amestecă până se topește complet ciocolata.
Pune bolul la frigider, pentru 2 ore.
După acest timp poți modela bile mici de ciocolată. Te poți ajuta de doua lingurițe. Opțional, poți pune câte o vișină în centru. Așează aceste bile de ciocolată pe hârtie de copt (chiar dacă nu sunt perfect modelate). Pune-le la rece pentru alte 30 de minute.
Urmează ultimul pas, modelarea bomboanelor în forma dorită. Bomboanele obținute se pudrează cu cacao sau se dau prin ciocolată topită.
Dacă alegi decorul de ciocolată, pune cantitatea de ciocolată specificată la decor într-un bol de sticla, pe baie de abur și las-o la foc mic până se topește. Imediat da bomboanele de ciocolată prin ea și pune-le pe hârtie de copt. Mai lasă-le alte 30 de minute la rece până se întărește decorul de ciocolată.
Ce mai mancam atunci cand nu ne dorim sa stam foarte mult timp in bucatarie.…
O reteta perfecta pentru masa de Craciun, rulada din muschi de porc umplut cu cascaval ,…
Fierbe cartofii in coaja si lasa-i sa se raceasca. Taie cartofii cuburi de dimensiunea dorita…
Pulled Pork Sandwich sau sandwich cu carne gatita lent si branza. Atat de bun a…
In weekend am făcut empanadas umplute cu brânză de capră, spanac si cartofi, perfecte pentru…
Sau tarta cu ce mai ai prin frigider. Iar eu aveam acum praz, rosii uscate…