Mă uit la pachetul de unt din frigider și imediat îmi vin în cap imaginile cu pateurile umplute cu brânză pe care le făcea mama. Pateuri după rețeta ei veche, atât de veche încât le făcea chiar și cu margarină, căci untul nu se găsea prea ușor.
Oh, dar ce bune mai erau. Am găsit hârtiuța mică pe care abia se mai zărește scrisul și astăzi vreau să le fac.
Citesc instrucțiunile și încerc să le adaptez pentru că este genul acela de rețetă scrisă cu cantități aproximative. Un pahar (“de muștar” 🙂 ) de apă sau un pahar mic (“de țuică”) de oțet și bineînțeles tradiționalul “făină cât cuprinde”. Îmi aduc aminte că acum câțiva ani am mai făcut aceste pateuri, dar se pare că fără să îmi notez clar cantitatea în grame. Astăzi nu mai las lucrurile așa, trec la varianta modernă. Cântărim și notăm.
Aluatul este unul foietaj, un aluat cu mai multe straturi despărțite frumos atunci când se coace. Un aluat uns cu mult unt și pentru care trebuie să ai ceva răbdare. Câteva ore bune de ținut la frigider și multă atenție la împachetări ca să obții straturi dintr-un aluat simplu, cu puține ingrediente.
Secretul? Răbdare, atenție și unt cu 82 % grăsime. Eu folosesc untul Elle & Vire.
Îmi plouă în gură numai când vorbesc despre aceste pateuri, deja le văd rumene în farfurie, pline cu brânză telemea de vacă sau oaie. Un pahar de vin roze și după amiaza de weekend arată deja mai bine.
Ingrediente pentru aluat foietaj:
Amestecă într-un castron 50-75 g brânza cu 1 ou (mai mic). Pune câte o jumătate de linguriță în mijlocul fiecărui pătrat de aluat foietaj și împachetează-l în formă de triunghi apăsând foarte ușor marginea. Ne purtam finuț cu aluatul ca să nu-l stricăm. Pune pateurile pe hârtie de copt într-o tavă și dă tava la cuptorul încins bine înainte, la 220 C.
Calde, proaspăt scoase din cuptor, abia aștept să le gust, să îmi aduc aminte de copilărie.
Laura
Ce mai mancam atunci cand nu ne dorim sa stam foarte mult timp in bucatarie.…
O reteta perfecta pentru masa de Craciun, rulada din muschi de porc umplut cu cascaval ,…
Fierbe cartofii in coaja si lasa-i sa se raceasca. Taie cartofii cuburi de dimensiunea dorita…
Pulled Pork Sandwich sau sandwich cu carne gatita lent si branza. Atat de bun a…
In weekend am făcut empanadas umplute cu brânză de capră, spanac si cartofi, perfecte pentru…
Sau tarta cu ce mai ai prin frigider. Iar eu aveam acum praz, rosii uscate…