Supă cremă de roșii cu mozzarella și crutoane aromate
Vine Mr.-ul familiei acasă într-o zi și-mi zice:
– Am mâncat cea mai bună supă cremă de roșii.
– Da? Unde?
– La Lente.
Auzisem eu ca ar fi grozavă, dar nu o încercasem. Ce putea să fie așa grozav la o supă cremă de roșii, mi-am zis.
Dar dacă toți zic că este delicioasă, hai să o încerc. Pun pe lista de vizitat restaurantul și supa cu pricina. Și, cu prima ocazie pe care am avut-o, am intrat în restaurant. Fără sa mai deschid meniul am comandat-o.
Așteptările mele nu au fost înșelate. Chiar m-a surprins. Roșii atât cât trebuie ca să nu mănânci de fapt bulion, combinate cu bucățele de mozzarella, pentru ca roșiile se simt bine în prezența ei, și cubulețe aromate de pâine, atât cât trebuie pentru a completa perfect supa.
Am plecat acasă cu gândul că trebuie să o încerc și eu. Era evident ca nu o sa reușesc să o reproduc cu exactitate, dar aveam de gând sa fac varianta mea de supă cremă de roșii. La fel de bună, zic eu.
Mi-am făcut aprovizionarea în piața Obor și am avut norocul să dau peste niște roșii super mari, coapte, cărnoase – perfecte pentru o supă. Le cumpăr cu gândul că o să îl surprind pe Mr. cu supa minune.
Adun legumele și mă apuc de treabă. Ceapa, ardeiul, morcovii, toate călite ușor în unt, peste care adaug roșiile foarte bine coapte. Câteva minute pe foc și gata-i supa.
Între timp, pun și câteva crutoane în cuptor. Pornesc blenderul meu super puternic ca să fac cea mai fină supă cremă. Și acum pot să spun: Hai la masă!
Ingrediente:
Pentru servit : crutoane și mozzarella
Cum se face:
Tips & tricks: Dacă nu ai un blender puternic care să te ajute să obții o supă cremă fină, atunci decojește roșiile înainte să le pui la fiert.
Crutoane:
Amestecă bucățile de pâine cu uleiul și condimentele și pune-le într-o tavă, pe hârtie de copt. Lasă-le la cuptor până când se rumenesc.
Servirea:
Pune în fiecare farfurie bucăți mici de brânză mozzarella și toarnă peste ele supă cremă. Deasupra pune câteva crutoane aromate și, dacă vă place busuiocul foarte mult, câteva frunzulițe tocate mărunt.
Ce mai mancam atunci cand nu ne dorim sa stam foarte mult timp in bucatarie.…
O reteta perfecta pentru masa de Craciun, rulada din muschi de porc umplut cu cascaval ,…
Fierbe cartofii in coaja si lasa-i sa se raceasca. Taie cartofii cuburi de dimensiunea dorita…
Pulled Pork Sandwich sau sandwich cu carne gatita lent si branza. Atat de bun a…
In weekend am făcut empanadas umplute cu brânză de capră, spanac si cartofi, perfecte pentru…
Sau tarta cu ce mai ai prin frigider. Iar eu aveam acum praz, rosii uscate…
View Comments