Aș putea foarte ușor să încep așa: Delicioși! Dar o să îți spun cum i-am făcut și atunci o să ajungi și tu la aceeași concluzie. Mi-am imaginat înca de la început acești cartofi umpluti cu brânzeturi și verdeață. Poate și foarte puțin bacon, dar acum nu am avut în casă. Next time 🙂

Totul a început cu trei cartofi nu prea mici și nici prea mari pe care i-am fiert. Dupa ce furculița a intrat ușor în ei, i-am lăsat să se răcorească puțin și apoi i-am tăit în jumatate. Am scos aproape tot miezul și am lăsat coaja cu foarte puțin cartof pe ea, cât să-și păstreze forma și să arate ca niște bărcuțe. Am pus miezul de cartofi într-un castron și l-am pasat cu o furculiță. Am adăugat ceapa verde și pătrunjelul tocate mărunt și cașcaval ras. Iar ca amestecul să fie legat și mai gustos am mai adăugat și foarte puțină smântână și ulei de măsline sau unt moale.

După ce am umplut bărcuțele de cartofi cu acest amestec am mai presărat cașcaval ras deasupra și am pus cartofii în tavă la cuptor. Sunt gata când se rumenesc frumos.

Musai să punem și ceva salată în farfurie atunci cand îi servim, așa zic eu 🙂

Cartofi umpluți

Ingrediente:

  • 3 cartofi
  • 1 fir ceapa verde
  • pătrunjel
  • 150 g cascaval Delaco
  • 1 lingură smântână
  • 2 linguri ulei sau un cub mic de unt moale
  • sare, piper

Cum se pregătesc cartofii umpluți:

  1. Pune cartofii spălați la fiert, în coajă. Atunci când furculița intră ușor în ei, îi scurgi și îi lași să se răcorească.
  2. Taie cartofii în jumătate. Cu o lingură scoate miezul de la cartofi și mai lasă doar foarte puțin cartof pe coajă, cât să arate ca niște bărcuțe.
  3. Adună miezul într-un castron, zdrobește-l și adaugă peste el, ceapă verde și pătrunjel tocate mărunt, cașcaval ras (mai păstram puțin să punem și deasupra cartofilor), smântână, ulei sau unt, sare si piper. Amestecă bine și apoi umple bărcuțele din cartofi cu acest amestec.
  4. Presară deasupra lor cașcaval ras și pune-i în tavă la cuptor până când se rumenesc.

Delicioși, nu?

xoxo,

Laura

laura

Recent Posts

Orez prajit (Nasi Goreng)

Ce mai mancam atunci cand nu ne dorim sa stam foarte mult timp in bucatarie.…

1 year ago

Rulada din muschi de porc

O reteta perfecta pentru masa de Craciun, rulada din muschi de porc umplut cu cascaval ,…

1 year ago

Cartofi cu branza la cuptor

Fierbe cartofii in coaja si lasa-i sa se raceasca. Taie cartofii cuburi de dimensiunea dorita…

1 year ago

Pulled Pork Sandwich

Pulled Pork Sandwich sau sandwich cu carne gatita lent si branza. Atat de bun a…

1 year ago

Empanadas cu branza de capra si spanac

In weekend am făcut empanadas umplute cu brânză de capră, spanac si cartofi, perfecte pentru…

2 years ago

Tarta cu legume si mozzarella

Sau tarta cu ce mai ai prin frigider. Iar eu aveam acum praz, rosii uscate…

2 years ago