Mama la Dieta/ Retete cu Carne

Doradă la cuptor

dorada la cuptor

Este atât de simplu, poți face doradă la cuptor atât de repede. Pune toate ingredientele în tavă și în timp ce tava este la cuptor poți să te relaxezi.

Să fie cu relaxare, dar și cu o salată lângă. Ca să fie o masă cu pește delicioasă. O salată verde cu multă lămâie este cea mai potrivita, zic eu.

dorada la cuptor

Doradă la cuptor – ingrediente:

  • 2 bucăți pește – doradă
  • 1 lămâie
  • sare, piper, ulei (1-2 linguri)
  • o mână bună de pătrunjel
  • 2-3 cepe
  • 1 căpătână usturoi
  1. Curăță și spală foarte bine peștele. Usucă-l bine cu un șervet de hârtie și apoi asezonează-l cu sare și piper pe toate părțile. Umple peștele cu o mână de pătrunjel și felii subțiri de lămâie. Unge-l bine cu ulei și așază-l în tavă.
  2. Adaugă ceapa curățată și tăiată în patru. Căpătâna de usturoi nu trebuie curățată ci doar tăiată în jumătate astfel încât să se vadă toți cățeii de usturoi. Pune în tavă și usturoiul. Stropește legumele cu foarte puțin ulei.
  3. Dă tava la cuptor la 200 C, până cand se rumenește usor peștele. Eu l-am ținut aproximativ 45 minute.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply