Sărbătorile au adus voie bună și mâncare multă.
Din meniul nostru
Friptura din carne de vițel, gătită la cuptor în tavă de fontă, la foc mic, pentru câteva ore. Succes garantat, o facem de mulți ani. Lângă nelipsita friptură am avut o garnitură simplă.
Cartofi dulci pe care i-am prăjit la cuptor și un sos demențial de bun. Sos cu avocado, caju și spanac.
Cartofi dulci la cuptor cu sos de avocado și caju
Acești cartofi sunt perfecți pentru prânz sau cină, chiar și fără friptură. Tot ce le trebuie este acest sos verde cu spanac, avocado și caju, un sos dens și sățios, proaspăt și răcoritor.
Cum pregătesc în 30 de minute acești cartofi delicioși
Cartofii dulci îi tai pe lungimea cartofului pe care nu îl curăț. Îi tai subțiri ca să nu fie nevoie să-i țin foarte mult la cuptor. Condimentarea lor este foarte importantă, astfel ei vor avea gust și o culoare frumoasă, rumenă. Înveliți în sare, piper, rozmarin proaspăt, tăiat mărunt și 1-2 linguri de ulei sunt gata de pus la cuptor. Îi așez într-o tavă pe hârtie de copt, într-un singur strat. Pun tava la cuptor la 200 C, pentru aproximativ 30 minute. Cu 5-10 minute înainte să-i scot, întorc bucățile de cartofi pe partea cealaltă, ca să se rumenească frumos.
Cum pregătesc sosul de caju și avocado
Pentru sos am folosit caju hidratat. Așa că, înainte să mă apuc de acest preparat, cu aproximativ 4 ore, pun semințele de caju în apă.
Dacă ai făcut acest pas, restul sosului se face destul de repede. Arunci toate ingredientele în blender și mixezi până când sosul devine cremos. Iar pentru un blender puternic treaba este destul de ușoară, semințele de caju nu-i vor sta în cale 🙂 Eu am adăugat și ulei de măsline, iaurt grecesc și astfel am obținut consistenta potrivită pentru blenderul meu G21 Perfect Smoothie Vitality (dacă cuțitul blenderului nu prinde toate ingredientele, subțiază sosul cu apă sau iaurt).
Sărbători frumoase în familie!
Cartofi dulci la cuptor cu sos de avocado și caju
Ingredients
- Sos:
- 50 g caju (hidratat 4 ore)
- o mână bună de spanac
- 2 avocado mici (avocado Hass)
- 3 linguri ulei de măsline
- 4 -5 lingurițe de iaurt grecesc
- zeamă de lămâie (după gust)
- 1 cățel de usturoi
- sare și piper (după gust)
- Cartofi dulci:
- 1-2 cartofi dulci
- sare, piper (după gust)
- 1-2 linguri ulei
- câteva frunzulițe de rozmarin proaspăt
Instructions
Spală și taie cartofii dulci. Toacă mărunt rozmarinul. Pune sare, piper, rozmarin și ulei peste cartofi și amestecă-i. Pune cartofii într-o tavă pe hârtie de copt, într-un singur strat . Pune tava la cuptor la 200 C, aproximativ 30 minute. Cu 5-10 minute înainte să-i scoți, întoarce bucățile de cartofi pe partea cealaltă ca să se rumenească frumos.
Sosul: Pune toate ingredientele în blender, pornește blenderul și lasă-le până când sosul devine cremos. Dacă sosul nu este suficient de lichid și cuțitul blenderului nu prinde toate ingredientele, subțiază-l cu puțină apă sau iaurt.
No Comments