Gata in 30 minute/ Gustari/ Mama la Dieta

Avocado toast – 3 rețete simple pentru micul dejun

Avocado Toast 3 retete simple pentru micul dejun

Căutam astăzi fotografii pentru micul dejun și am realizat ca nu am nici fotografii, dar nici rețete cu avocado toast. Le facem destul de des în familie la micul dejun pentru că Bi adoră avocado. Așa că astăzi îți propun trei variante de avocado toast – 3 rețete simple pentru micul dejun.

Pentru acestea ai nevoie de pâine, prăjită sau nu. Mai iți trebuie avocado bine copt, să fie ușor moale cand îl apeși cu degetul. Pe lângă avocado pune și ceva legume, cremă de brânză și telemea. Pentru asezonare sare, zeamă de lămâie și ulei de măsline.

3 rețete simple de avocado toast

avocado toast

Pâine prăjită cu avocado, ridichi și brânză telemea

  • pâine
  • avocado
  • ridichi
  • telemea
  • sare, ulei de măsline și zeamă de lămâie
avocado toast cu ridichi si telemea

Pune miezul de avocado într-un castron și pasează-l cu o furculiță. Adaugă ulei de masline, zeamă de lămâie și sare. Prăjește feliile de pâine și pune pe ele pasta de avocado, felii subțiri de ridichi și brânză sfărâmată. Stropește totul cu încă un strop de ulei de măsline.

Toast cu cremă de brânză, felii de avocado și semințe de susan

  • pâine
  • crema de brânză
  • avocado
  • mix semințe susan alb și negru
  • sare, ulei de măsline și zeamă de lămâie
avocado toast cu crema de branza

Prăjește feliile de pâine și unge-le cu cremă de brânză. Adaugă felii subțiri de avocado stropite cu zeamă de lămâie și mix de semințe de susan alb și negru. Un strop de ulei de măsline la final și e gata micul dejun.

Avocado toast cu roșii, castraveți și busuioc

  • pâine
  • avocado
  • roșii
  • castraveți
  • busuioc proaspăt
  • sare, ulei de măsline și zeamă de lămâie
avocado toast cu rosii castraveti si busuioc

Pune miezul de avocado într-un castron și pasează-l cu o furculiță. Adaugă ulei de masline, zeamă de lămâie și sare. Prăjește feliile de pâine și pune pe ele pasta de avocado, roșii, castraveți și busuioc. Stropește totul cu încă un strop de ulei de măsline.

Zi frumoasă!

xoxo,

Laura

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply